Ploaie si vant

Nimic nu e mai deprimant decat o inmormantare decat o inmormantare pe ploaie mocaneasca, doar cateva grade peste 0 si un vant usor spre moderat. Atmosfera este destul de linistita cat sa spui ca nu ai nevoie de umbrela, dar daca ramai descoperit te uzi mai repede decat ai crede, iar hainele se lipesc usor usor de tine. Nici nu mai stii de cand starea emotionala, si asa destul de instabila, este complentata de o insuportabila senzatie de frig-umed. Nu e de ajuns faptul ca incepi sa te gandesti la diverse aspecte ale vietii si constati ca nu e totul atat de roz pe cat parea inainte. Natura nu te ajuta sa iti aduci aminte cu placere de respectiva persoana si, mai mult, pe langa eventualele greturi aparute, sentimentele grele care ne incearca pe toti in astfel de momente se proiecteaza la suprafata pielii. Nu cred ca exista persoane (intregi la minte…) carora sa le placa astfel de intalniri cu moartea, insa eu le urasc din tot sufletul.

Cu atat mai mult ca urasc “ciuma” lumii moderne care face din ce in ce mai multe ravagii in randul populatiei globale. Nu de putine ori m-am gandit ca, pe de o parte, este vorba de o selectie natura si ca o mica reechilibrare a populatiilor globului (om vs natura) ar fi mai mult decat binevenita. Usor de spus, insa aproape imposibil de acceptat cand vine momentul sa te confrunti cu asa ceva.

Insa nu trebuie uitat faptul ca dupa ploaie, chiar daca abia dupa cateva zile, o sa iasa si soarele, o sa ne usuce hainele, o sa ne incalzeasca simturile si o sa ne revigoreze spiritul pentru urmatoarea furtuna. Nu de putine ori doar gandul la zilele insorite trecute, ne poate face sa acceptam si sa infruntam mai usor ploaia si vantul. Daca nu ar fi aceasta alternanta, viata noastra ar fi mult prea plictisitoare si monotona si nu am mai avea motive sa apreciem ceea ce avem atata timp cat avem.

Trenul care a plecat demult

E o iluzie. Nu e nimic decat o naiva si periculoasa amagire sa credem ca ne mai putem urca in trenul care a plecat demult. L-am vazut cu totii cel putin o data. Am zabovit daca sa ne imbarcam sau nu si, in ciuda unei puternice dorinte de a si face lucrul asta, desi stateam in fata lui cu biletul in mana, am refuzat cu inima mai mult sau mai putin ghemuita, ramanandu-ne nimic altceva decat amintirea si regretele. Am respins aproape categoric oferta, iar acum vrem inapoi.

A fost si nu mai e. Si nici nu-i vom mai vedea vreodata locomotiva care ne-ar fi putut duce in acel loc mult ravnit. Poate va exista totusi un alt tren care sa ne duca tot acolo. Insa biletele se platesc direct proportional cu regretele noastre. Drept urmare, este posibil ca locurile sa fie exact atat de scumpe incat sa nu ni le mai putem permite. Niciodata.

Asa ca trebuie sa inghitim in sec si sa ne gandim de 2 ori inainte sa spunem “Nu, nu vreau sa merg acolo pentru ca…”. Nu stii daca vei mai avea ocazia sa faci un anumit lucru, la fel cum nu ai de unde sa stii daca totusi vei avea ocazia, insa nu vei putea rascumpara primul refuz.