marți, 3 martie 2020

The beauty of your cave

- ...it’s not about how my cave looks, it’s about how you see me. For you, my cave looks exactly the way you see me. And you see me the way you are. So? How do you see me? How do you see my cave?

- There is no darkness there...

- ...and that can be weird! Where do all those creatures live? Where are all the bats? Where do they even sleep?

- Are you even sure that there are bats? Why are there even supposed to be bats? Just because it’s a cave? It’s just like when you see an Asian person and you automatically think that their meal is mainly comprised of rice. Anyway, you don’t look Asian to me... you actually don’t look like anyone else to me.

- Should I be afraid?

- Most people are afraid of the unknown and other people are excited about it. So is your name  Unknown and are you notorious? How can one get to know you?

- But if I let you know me, will I still be Unknown?

- Yes, to a lot of people. You will always be the same. The only thing that changes is how I call you and how often we talk. So... are you afraid or are you excited?

- Not sure yet... just come a little closer.

miercuri, 19 noiembrie 2014

Doar un moment

Am impresia ca totul se intampla mult prea repede. Nu facem decat sa alergam sa ne rezolvam problemele, sa avem grija de cei din jurul nostru, sa ii ajutam pe ceilalti, sa avem ce manca, sa facem curat, sa strangem bani, sa fim la curent cu ce se intampla pe langa noi. si naiba stie ce mai avem de facut Si, cumva, este de bun simt sa facem asta. In fond, este perfect normal si moral, cel putin partea in care avem grija de ceilalti. Cu toate astea, oamenii se pierd pe drum cumva.

Harta este ingalbenita, patata de cafea si tutun de proasta calitate, roasa pe la colturi si cu inevitabilile rupturi care apar la cute. Nu avem rabdare sa o impachetam ca lumea si sa avem grija de ea. Tocmai de asta nu o gasim aproape niciodata. Si tocmai de asta nu mai stam sa o cautam de fiecare data, chiar daca avem mare nevoie de ea. O refuzam indarjit dintr-un orgoliu stupid care seamana cu clasica prejudecata care zice ca barbatii nu suporta sa intrebe un strain unde se afla si cum ajung din A in B (recunosc, personal prefer sa ma uit singur pe harta, dar nu neaparat din orgoliu).

Si asta ar fi rezonabil daca macar ne-am da seama ca suntem pierduti si ne-am intreba macar cum am ajuns pe strada asta obscura. Daca am pune intrebarile potrivite, ne-am da seama cu usurinta ca avem nevoie sa aruncam o privire pe harta din fundul torpedoului. Nu de alta, dar nici macar nu ne aducem aminte incotro am plecat.

Avem nevoie de un moment. Un moment in care sa ne oprim, sa cautam harta, sa ne dam seama unde suntem si unde mergem. Partea buna e ca daca nu ne mai place bucata de hartie cu indicatii, putem oricand sa o redesenam asa cum am vrea. Important e sa ne oferim acel moment crucial.

Alftel, ramanem pierduti. Din pacate insa, timpul este scurt si mult prea valoros pentru a ne invarti in cerc si a-l rispi.

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

O plimbare

O plimbare in doi, asa cum faceam odata. Incepusem sa discutam ca intotdeauna. Ascultam cu drag tot ce imi spunea si absorbeam fiecare vorba, fiecare cuvant. Eram acolo si doar acolo.
Inca odata mi-am dat seama cate am invatat si cat de recunoscator ii sunt. Pentru tot ce a facut, pentru tot ce a fost. Pentru tot ce este. I-am spus si i-am multumit. M-a imbratisat.

As vrea sa mai povestesc, chiar as vrea. Dar nu pot. Simt prea multa durere. Pentru ca m-am trezit.